Support us on Patreon Follow us on Facebook Follow us on Instagram
Thailanda este o țară din sud-estul Asiei cunoscută pentru plajele tropicale, insulele exotice, orașele ultramoderne, triburile fascinante, cultura bogată și nenumăratele lăcașuri de cult.
Este foarte ușor să descoperi frumusețile acestei țări pe cont propriu și sperăm că acest ghid te va ajuta să-ți organizezi concediul în țara zâmbetelor.
Am scris despre locurile care ne-au plăcut cel mai mult în Thailanda în acest articol și despre Bangkok, fermecătoarea capitală a Thailandei aici.
Cum se obține viza pentru Thailanda?
Viza la sosire (Visa-On-Arrival)
Cetățenii români au nevoie de viză pentru a vizita Thailanda, viza pentru o ședere de maxim 15 zile se eliberează direct în aeroport (la Oficiul Emigrări și Vize Speciale, Diplomați și Visa-On-Arrival) sau online.
Viza la sosire se poate obține online numai dacă intri în Thailanda prin unul dintre următoarele aeroporturi: Don Muang Airport, Suvarnabhumi Airport, Chiang Mai International Airport și Phuket Airport.
Dacă aplici online, vei plăti o taxă de procesare (nu taxă de viză) de 600 Bath dacă viza este eliberată în 72 ore sau 2500 Bath dacă viza este eliberată în regim de urgență, adică 24 ore.
Viza se va obține gratuit până în 30.04.2020, după această perioadă, verifică pe site-ul ministerului afacerilor externe dacă taxa de viză de 2000 Bath va fi reintrodusă pentru România sau nu.
Documente de care ai nevoie pentru a obține Visa-On-Arrival:
- Pașaport valabil minim 6 luni de la ieșirea din Thailanda;
- Bilete de avion pentru retur;
- Formularul completat (îl vei primi direct acolo sau îl găsești online)
- Câte o fotografie 4×6 cm pentru fiecare solicitant
- Noi am luat viza din aeroport și ne-au mai cerut și dovada rezervării cazării pentru întreaga perioadă, și cum nu aveam nimic printat, le-am arătat rezervările direct din aplicația booking.
Pe site-ul mae mai apar și următoarele cerințe (noi încă nu am auzit să fi fost cineva întrebat ce sumă de bani cash are asupra lui, dar e bine de știut):
- persoana care călătorește individual trebuie să aibă asupra sa suma de minimum 10.000 Baht cash (cca 350 $) sau echivalentul acestei sume în dolari SUA sau Euro;
- pentru o familie (soț, soție, copii) suma minimă necesară este de 20.000 Baht (cca 700 $) sau echivalentul acestei sume în dolari SUA sau Euro;
Viza turistică cu o singură intrare sau viza cu intrări multiple
Dacă dorești să stai în Thailanda în scopuri turistice pentru o perioadă care depășește 15 zile, atunci, va trebui să obții viza de la ambasada Regatului Thailandei în București.
Depunerea următoarelor acte la ambasadă se face personal:
- Pașaport valabil minim 6 luni de la data ieșirii din Thailanda + copie
- formular de viza completat cu majuscule
- bilete de avion
- dovada rezervării cazării pentru întreaga perioadă
- fotografie recenta 3.4 x 4.5 cm
- adeverința salariat
- extras de cont
- buletin + copie, sau dovada rezidenței permanente în România.
- dovada deținerii a cel puțin 6000 de euro constant in cont in ultimele 6 luni (DOAR pentru viza cu intrări multiple)
Timpul de procesare este de o săptămână.
Viza turistică cu mai multe intrări îți permite un sejur inițial de maxim 60 de zile iar prima intrare în Thailanda trebuie să aibă loc în maxim 90 de zile de la eliberarea vizei. Viza este valabilă pentru o perioadă de 6 luni, timp în care, poate fi prelungită de 2 ori cu câte 30 de zile la Departamentul de Imigrări, fiecare prelungire costă 1900 Bath.
Viza turistică cu o singură intrare are o valabilitate de 3 luni, și nu permite o ședere mai lungă de 60 de zile în Regatul Thailandei.
Taxa pentru viza turistică cu mai multe intrări este de 175 Euro.
Taxa pentru viza turistică cu o singură intrare este de 35 Euro.
Taxa se plătește cash în Euro.
Mai multe informații despre toate tipurile de viză disponibile, vei găsi aici.
Când să vizitezi Thailanda?

Cea mai bună perioadă pentru a vizita Thailanda este din noiembrie până în aprilie (cu cele mai puține șanse de ploaie în ianuarie și februarie) iar cea mai nepotrivită perioadă este în sezonul ploios, din mai până în octombrie.
Oricum vremea poate fi imprevizibilă și ploi scurte pot apărea adesea.
În Thailanda există 3 sezoane: cald, rece și ploios iar vremea diferă de la o regiune la alta.
Regiunea centrală a țării: Bangkok, Kanchanaburi și Lopburi

Cea mai bună perioadă pentru a vizita această parte a Thailandei este din decembrie până în martie, și cea mai nepotrivită în sezonul ploios, care ține din mai până în octombrie (cu cele mai frecvente ploi în septembrie și octombrie).
Coasta de est – Golful Thailandei, Koh Samui, Koh Phangan și Koh Tao
În această zonă cea mai potrivită vreme pentru o vizită tinde să fie din ianuarie până în martie.
Coasta de vest – Marea Andaman și insulele Phuket, Krabi, Koh Lanta și Koh Phi Phi
Cea mai bună perioadă pentru vizitarea celor mai populare destinații din țară, Phuket și Krabi, ține din noiembrie până în aprilie.
Dacă vizita ta are loc între septembrie și decembrie, ai șansa de a vedea balene în apropierea coastei Thailandei.
Partea de nord a țării: Chiang Mai, Chiang Rai și Pai

Cea mai bună perioadă pentru vizitarea acestei regiuni fermecătoare este decembrie – martie.
Cât costă o vacanță în Thailanda?
Thailanda este o destinație de vacanță foarte populară având în vedere peisajele divine și prețul foarte accesibil al sejururilor.
Noi am început să ne planificăm concediul cu aproximativ 4 luni înainte și totul ne-a costat doar 1100 Euro/persoană, o sumă foarte mică având în vedere că am văzut foarte multe locuri și ne-am bucurat de experiențe inedite.
Am petrecut 15 zile în Thailanda și am vizitat regiunea centrală (Bangkok, Ayutthaya și Kanchanaburi), nordul Thailandei (Ching Mai, Chiang Rai și Triunghiul de Aur) și câteva zone de plajă din sudul țării (Phuket, Insulele Similan, Insulele Phi Phi și Phang Nga Bay).
Am scris un articol despre locurile care ne-au plăcut cel mai mult în Thailanda și îl puteți citi aici.
Cum ajungi în Thailanda?
Este foarte ușor să ajungi în Thailanda, având în vedere că sunt nenumărate zboruri care pleacă zilnic spre aeroporturile din Bangkok, Phuket sau Chiang Mai.
Noi am zburat cu Turkish Airlines pe ruta Cluj Napoca – Istanbul – Bangkok și înapoi Phuket – Istanbul – Cluj Napoca iar ambele zboruri au avut o escală mai scurtă 3 ore în Istanbul.
Oricum, te sfătuim să folosești Skyscanner pentru a găsi cele mai bune oferte pentru perioada vizitei tale.
Ce companii să alegi pentru zborurile interne?
Și pentru zborurile interne sunt disponibile o mulțime de variante foarte economice.
Noi am zburat doar cu AirAsia în Thailanda și prețul biletelor a fost acceptabil (30 Euro + 385 Bath bagajul de cală pentru zborul Bangkok – Chiang Mai și 60 Euro + 385 Bath bagajul de cală Chiang Mai – Phuket).
Am zburat în mai multe țări din Asia cu AirAsia și tot cu ei am ajuns și în Perth – Australia și am avut doar zboruri plăcute.
Cele mai importante aeroporturi din Thailanda:
Bangkokul este principala poartă de intrare în țară și punctul de plecare spre celelalte zone ale Thailandei.
În Bangkok se află 2 aeroporturi: Suvarnabhumi Airport (BKK) și Don Mueang Airport (DMK).
Cum ajungi de la Aeroportul Suvarnabhumi la Aeroportul Don Mueang (sau invers)?
Un autobus gratuit (numărul 554) leagă cele două aeroporturi și circulă de la 5 AM până la miezul nopții.
Autobuzul pleacă de la Centrul de Transport Public unde vei ajunge cu un autobuz de transfer (shuttle bus) gratuit de la aeroportul Suvarnabhumi.
Ia în calcul faptul că vei avea nevoie de cel puțin 2 ore ca să ajungi de la un aeroport la altul.
Aeroportul Suvarnabhumi (BKK)
Este cel mai nou și cel mai mare aeroport din oraș și majoritatea curselor internaționale ajung aici.
Noi am zburat cu Turkish Airlines din Istanbul și am ajuns pe acest aeroport.
Cum ajungi de la aeroport în oraș?
Cu trenul Suvarnabhumi Airport Link
Trenul Suvarnabhumi Airport Link unește aeroportul cu stațiile Makkasan (aproape de stația de metrou Petchaburi MRT) și Phaya Thai (stație comună cu BTS Skytrain – principalul sistem de transport în comun din oraș).
Călătoria costă între 15 și 45 Bath, în funcție de distanță și cursele circulă cu o frecvență de 10-15 minute.
Biletele se pot cumpăra de la automatele din stație și se pot plăti cu monede (1,5 sau 10 Bath) sau bancnote (20,50,100 sau 500 Bath).
Trenul are în total 8 stații iar în momentul în care îți cumperi biletul de la automat, va trebui să alegi numele stației în care vei coborî iar costul biletului va fi calculat automat.
Orar: 5:30 AM – 24:00
Cu taxiul/Grab
Dat fiind faptul că am fost într-un grup mai mare, noi am luat un taxi de la aeroport și am plătit 200 Bath.
Taxiurile normale costă între 200 și 400 Bath, depinde unde vrei să ajungi.
Din aprilie 2018 Uber nu mai este disponibil în Thailanda, iar ca alternativă poți folosi aplicația Grab pentru a comanda taxiul.
Cu autobuzul
Există un autobuz care transportă gratuit călătorii până la Centrul de Transport Public, de unde poți lua alt autobuz înspre oricare zonă a orașului.
Aeroportul Don Mueang (DMK)
Este aeroportul vechi din oraș și găzduiește companiile low-cost din Thailanda.
De aici am luat zborul operat de AirAsia spre Chiang Mai.
Cum ajungi din aeroport în oraș?
Cu autobuzul
Autobuzul A1 (Airport Limo Bus Express) leagă aeroportul de stația Mo Chit Bus. Cursele pleacă la fiecare 5 minute iar biletul costă 30 Bath. Orar: 7 AM – 24:00
A doua variantă este cu Airport Limousine Bus Express care leagă aeroportul de stația Khao San și costă 150 Bath. Orar: 10 AM – 23:30
Din ambele stații (Mo Chit Bus și Khao San) poți ajunge în centrul orașului cu metroul sau cu BTS Skytrain.
Cu taxiul/Grab
Noi am luat un taxi până la aeroport și am plătit 220 Bath.
Comandă taxiul folosind o aplicație, deoarece te va ajuta să depășești barierele de limbă și să ajungi la destinația corectă.
Din aprilie 2018 Uber nu mai este disponibil în Thailanda, , dar poți comanda taxiul folosind aplicația Grab.
Aeroportul Internațional Chiang Mai (CNX)
Este aeroportul principal din nordul țării.
Cum ajungi din aeroport în oraș?
Chiang Mai Airport Bus
Costă doar 20 Bath, este cea mai ieftină variantă și circulă la fiecare 20-30 de minute între 6 AM și 10:30 PM.
Există 2 rute care ajung în oraș având stații la Nimman Road, Chang Phuak Gate, Three Kings Monument, Tha Phae Gate și Night Bazar.
Cu taxiul/ Grab
Călătoria cu taxiul costă între 100-150 Bath, în funcție de distanță.
Noi am luat un taxi de la aeroport. Soferul a fost foarte amabil și chiar am decis să închiriem acest taxi pentru următoarea zi ca să vizităm împrejurimile orașului.
Din aprilie 2018 Uber nu mai este disponibil în Thailanda, acesta fiind preluat de Grab. Grab are o aplicație pe care o poți folosi ca să comanzi taxiul.
Cu Songtaew (shared taxis)
În general costă în jur de 40 Bath (deși uneori încearcă să le ceară mai mult turiștilor).
Noi am folosit acest tip de transport pentru a ajunge la templul Wat Phra That Doi Suthep. Este un fel de taxi în care urcă mai mulți pasageri și fiecare îi spune șoferului unde merge. Plata se face direct la șofer, odată ce ai ajuns la destinație.
Cu Tuk Tuk-ul
Călătoria cu Tuk Tuk-ul costă aproximativ 150 Bath.
Cu microbuzul:
Călătoria cu microbuzul costă 60 Bath, dar acesta nu are orar fix și pleacă din stație abia când se umple.
Aeroportul Internațional Phuket (HKT)
Este punctul de intrare în paradisul plajelor tropicale. Motiv pentru care este al doilea cel mai aglomerat aeroport din țară. Distanța dintre aeroport și plaje este între 21 și 47 de km.
Cum ajungi din aeroport la hotel?
Cu autobuzul:
Sunt disponibile 2 rute, una până la Phuket Bus Terminal iar a doua rută până pe plajele Karon, Patong și Kata.
Biletul până la Phuket Bus Terminal costă 100 Bath, până la plaja Patong 150 Bath și până la plajele Kata sau Karon 200 Bath.
Autobuzul circulă de la 8 AM până la 8 PM, motiv pentru care nu a fost o variantă de luat în calcul pentru noi, dat fiind faptul că zborul nostru urma să ajungă aproape de miezul nopții.
Cu microbuzul:
Biletul costă: 100 Bath până în Phuket Town, 150 Bath până la Patong Beach și 180 până la Kata sau Karon Beach.
Microbuzul nu are program fix și nu circulă noaptea. Acesta pleacă din stație în momentul în care este plin, călătoria durează aproximativ o oră iar șoferul va lăsa toți pasagerii direct la hotel.
Cu Taxiul:
Călătoria cu taxiul durează aproximativ 55 de minute și costă în jur de 25 dolari.
Cu transfer de la hotel:
Având în vedere că zborul nostru a ajuns atât de târziu, noi am optat pentru această variantă. Am plătit 20 Euro, iar mașina ne-a așteptat în aeroport și ne-a dus direct la hotel.
Cu Airport Limousine
Sunt tot un fel de taxiuri, dar au mașini mai noi și prețurile sunt fixe, în funcție de distanță și sunt afișate pe panoul de la ghișeu (la vizita noastră, erau între 20 și 40 Euro).
Cu ce mijloacele de transport poți călători în Thailanda?
Noi am călătorit cu taxiul, cu avionul, cu metroul, cu trenul, cu Songtaew-ul, cu tuk-tukul, cu barca și cu Skytren-ul.
Cu avionul
Călătoria cu avionul este cea mai rapidă dar și cea mai scumpă variantă. Deși este cea mai scumpă variantă, este totuși accesibilă, majoritatea zborurilor costă între 20 și 200 euro (depinde de perioada anului și de destinație). Cea mai scumpă destinație este Ko Samui.
Cu trenul
Călătoria cu trenul se bucură de foarte multă popularitate în Thailanda.
Clasa 1 există doar la trenurile de noapte, iar condițiile sunt excelente.
Și condițiile la clasa a doua sunt acceptabile, trenurile au aer condiționat și scaune care se transformă în pat, iar biletele sunt mult mai ieftine decât la clasa 1.
La clasa a 3-a nu este aer condiționat dar temperatura este acceptabilă iar scaunele sunt confortabile. Noi am călătorit pe o scurtă distanță (Bangkok- Ayutthaya) la clasa a 3-a și nu ni s-au părut deloc rele condițiile și biletul a costat doar 30 Bath (1 USD).
Călătoria cu trenul poate dura foarte mult, deci dacă te grăbești, ar fi bine să optezi pentru avion.
Dacă vrei să iei trenul de noapte, rezervă biletele cu câteva zile în avans. Noi am încercat să ne cumpărăm bilete pentru trenul de noapte care circulă între Bangkok și Chang Mai cu o săptămână în avans și deja nu mai erau locuri la clasa 1, în vagoanele de dormit (rezervările se pot face cu maxim 60 zile în avans).
La trenurile de zi vei găsi fără probleme locuri libere și poți cumpăra biletele direct din gară.
Cu autobuzul
Autobuzele ajung în mai multe zone din țară decât trenurile și sunt destul de rapide, în special cele de noapte.
Există autobuze publice, care au mai multe stații și circulă mai lent, dar sunt mai ieftine decât autobuze expres (VIP), care de obicei circulă noaptea, fac mai puține opriri și sunt mai rapide.
Cu feribotul
Este o variantă bună de luat în calcul pentru cei care își doresc un concediu la plajă și vor să viziteze minunatele insule tropicale. Prețurile se situează în jurul valorii de 25 dolari.
Ce cartelă SIM să folosești în Thailanda?
Noi ne-am cumpărat o cartelă SIM cu 599 Bath de la AIS (AIS TRAVELLER SIM). Pachetul includea internet nelimitat pentru 15 zile și 100 Bath credit. Am făcut Hotspot de pe telefon și am folosit cartela toate persoanele din grup.
Care sunt cele mai importante festivaluri din Thailanda?
Yi Peng – Festivalul lampioanelor din Chiang Mai (Lantern festival in Chiang Mai)
Festivalul are loc, de obicei, la mijlocul lunii noiembrie în orașul Chiang Mai, când mii de lampioane sunt lăsate să zboare deasupra râului Peng, ca un simbol al privirii spre un viitor mai bun și al lăsării problemelor din acel an în urmă.
Phi Ta Khon (Ghost Festival)
Festivalul are loc în orașul Dan Sai și în cadrul lui se îmbină tradițiile religioase cu atmosfera de petrecere, costumele artizanale și măștile. Este un moment de sărbătoare pentru întreg orașul.
Anul nou chinezesc
Poți lua parte la acest festival în cartierul chinezesc – Chinatown din Bangkok, când cartierul este plin de viață și spiritul de petrecere domnește pe fiecare alee. Vei vedea dansatori, dragoni și parade iar cartierul este frumos împodobit. Festivalul se sărbătorește în data de 25 ianuarie.
Petrecerile cu lună plină de pe insula Koh Phangan
Sunt unele dintre cele mai mari petreceri din lume, având în vedere faptul că aproximativ 30 000 de petrecăreți se adună pe plajă. Este un prilej bun de a petrece timp cu prietenii, și chiar dacă nu ești mare fan al petrecerilor, merită să participi la acest eveniment, măcar de dragul experienței.
Festivalul anului nou thailandez / Festivalul apei (Thai New Year Festival – Songkran)
Anul nou thailandez se sărbătorește între 13 și 15 aprilie. Una dintre tradiții este bătaia cu apa, care simbolizează îndepărtarea ghinionul.
Permisul de conducere și închirierea mașinilor în Thailanda
În Thailanda se conduce pe partea stângă a drumului. Permisul de conducere românesc nu este valabil în Thailanda, iar cei care vor să conducă în Thailanda trebuie să susțină un examen auto acolo sau să dețină un Permis de Conducere Intonațional.
Nici conducerea scuterelor fără un permis internațional nu este legală, dar majoritatea companiilor care închiriază scutere nu cer să le arăți nici măcar permisul de conducere.
Dacă închiriezi un scuter și nu ai permis de conducere internațional, în cazul în care vei fi oprit de politie, va trebui să plătești o amendă în valoare de 500-1000 Bath dar pentru a reduce numărul accidentelor, este posibil ca valoarea amenzii să crească considerabil în viitor.
Închirierea scuterelor este foarte ieftină (4-7 Euro/zi), motiv pentru care mulți turiști aleg să riște și să închirieze unul.
Permisul internațional este o traducere a permisului de conducere în 7 limbi și se obține de la ACR.
În România ca să obții permisul de conducere internațional trebuie să fii membru al ACR (Automobil Clubul Român). Permisul este valabil un an de zile și costă 900 lei: taxa de permis + taxa de membru ACR.
Limita de viteză este de 120 km/oră pe autostradă și 50 km/oră în localități.
Unde să te cazezi în Thailanda?
Cazare în Chiang Mai

Când vine vorba de hoteluri, micuțul hotel la care am stat în Chiang Mai este prima recomandare care ne vine în minte.
Little Guest House Hotel este deținut de o familie absolut minunată. Am fost primiți cu zâmbetul pe buze, întâmpinați cu banane proaspete dimineața, am primit sfaturi și recomandări cu privire la locurile pe care le putem vizita și o hartă cu obiectivele turistice din oraș și împrejurimi.
Sunt oameni foarte frumoși de care ne amintim mereu cu drag, și dacă ajungeți în Chiang Mai, vă recomandăm acest hotel cu camere mari și curate, poziționat într-o zonă foarte bună, aproape de centru vechi al orașului.
Ne-a plăcut excepțional de mult nordul Thailandei și este regiunea în care am reveni oricând cu mare drag. Aici ne-am dat seama pentru prima dată de ce Thailanda este numită țara zâmbetelor.
Cazare în Phuket
Piață cazărilor în Phuket este foarte ofertantă și sigur vei găsi ceva care să ți se potrivească, mai ales dacă rezervi din timp.
Noi ne-am cazat la Hotelul Bliss, care este situat foarte aproape de plajă, iar în apropiere găsești tot ce te-ar putea interesa.
Cazare în Bangkok

După ce ne-am documentat cu privire la cele mai bune locuri în care să te cazezi în Bangkok, am ales 4 cartiere care ni se păreau cele mai potrivite: Khao San (alegerea călătorilor singuri, costul cazărilor este mic, renumită pentru viața de noapte activă și tarabele cu mâncare pentru toate gusturile, se află la aproximativ 30 minute de mers pe jos de Marele Palat sau Golden Mount), Silom (un cartier modern, aici se află parcul Lumphini, este foarte ușor de ajuns aici cu Skytrain-ul sau metroul), Siam (un cartier modern cu multe centre comerciale, aici se află Jim Thompson`s House și Sea Life Bangkok Ocean World) și Sukhumvit.
Cartierul Sukhumvit

Am ales să stăm în cartierul Sukhumvit, un cartier ultramodern, cu mulți zgârie nori, situat în zona centrală a orașului care să întinde de-a lungul străzii Sukhumvit.
Este foarte convenabil să stai în această zonă datorită faptului că metroul și Skytrain-ul trec pe aici. În plus, în zonă sunt mai multe centre comerciale, piețe și restaurante cu mâncare din toate colțurile lumii.
Cartierul este, de asemenea, cunoscut pentru viața de noapte activă, cluburi și Skybar-uri.
Cum am pierdut jumătate de zi căutând cazare?
Inițial închiriasem un apartament cu 2 dormitoare într-o clădire foarte frumoasă cu Skybar și piscină pe acoperiș de pe booking.com. Cu o zi înainte să ajungem, gazda ne-a cerut să confirmăm ora la care vom ajunge la cazare ca să ne aștepte.
În ziua în care am ajuns în Bangkok, persoana de la care am închiriat apartamentul nu ne-a mai răspuns la telefon Când am ajuns la recepția clădirii în care era apartamentul, nu era nimeni care să ne aștepte, ba chiar erau câteva afișe foarte mari pe care scria că închirierea apartamentelor în regim hotelier este interzisă în Thailanda dacă proprietarul nu deține o licență hotelieră.
După ce am așteptat o oră, am decis să plecăm și să căutăm cazare în altă parte.
Am mers la cea mai apropiată variantă pe care am găsit-o pe booking.com, fără să mai facem rezervare de data asta. Și aici era tot o clădire de apartamente, cu o recepție foarte elegantă.
Am avut noroc că aveau disponibil un apartament cu 2 dormitoare cu o priveliște foarte frumoasă, și l-am închiriat pentru următoarele 3 nopți.

A fost o experiență foarte neplăcută să ne plimbăm prin oraș cu bagajele ca să căutăm cazare și cel mai mult am regretat faptul că am pierdut o jumătate de zi cu asta.
Cei de la booking au fost foarte drăguți și ne-au contactat imediat ce i-am anunțat ce s-a întâmplat și ne-au restituit banii pentru cazare și diferența pe care am plătit-o în plus la cazarea pe care am rezervat-o direct acolo.
The M Pool Villas Bangkok
În ultimele 2 nopți în Bangkok, ne-am cazat la The M Pool Villas Bangkok, într-un mic bungalow cu piscină privată aflat la doar 500 de metri de Skytrain.
Unde să mănânci în Thailanda?




Bucătăria thailandeză este cunoscută peste tot în lume pentru savorile intense și gustul aromat al mâncărurilor.
Dintre rețetele thailandeze pe care le-am încercat, ne-au plăcut cel mai mult 2 rețete cu pui (Kai Med Ma Muang – gătit fără ciuperci și Pad Krapow – cu pui, orez și ou).
Pe lângă restaurantele thailandeze, în marile orașe vei găsi și restaurante cu specific din toate colturile lumii.
Probabil ați auzit cu toții de Thai Street food, mâncarea care este gătită direct la tarabele de pe străzi și este foarte ieftină. Se zice că o vizită în Thailanda este incompletă dacă nu încerci mâncarea de aici. Oferta este foarte diversificată: supe, paste, platouri cu orez și carne cu sos, fripturi, gândaci, etc.
Noi nu am mâncat de la tarabe decât fructe, salate de fructe, sucuri proaspăt stoarse și înghețată.
Fructe pe care trebuie să le încerci în Thailanda:
Tot mai multe fructe exotice încep să fie disponibile și la noi pe piață, dar cu siguranță sunt mai bune proaspete, servite la ele acasă.
- Nuca de cocos – o să vedeți acest fruct peste tot prin țară, acestea sunt disponibile pe tot parcursul anului și sunt recunoscute pentru sucul lor răcoritor. Fructul mai este folosit și în prepararea multor rețete thailandeze.
- Durian – fructul cu un miros înțepător care se vinde la toate colțurile de stradă.
- Longan – gustul este asemănător cu al unor struguri foarte dulci.
- Rambutan – cât am stat in Chiang Mai, ne-am cumpărat aproape zilnic căpșuni, baby-banane și rambutan. Rambutanul este un fruct zemos cu un gust dulce acrișor.
- Alte fructe pe care le poți încerca: tamarind, lichee, pitahaya, noin, mango, carambola, mangosteen, longkong, fructul pasiunii, papaya, kumquat (portocalele thailandeze), etc.
Ce să vizitezi în Thailanda?

Dacă ajungi în Thailanda, îți recomandăm să petreci câteva zile în fascinanta capitală a țării, Bangkok, un oraș imens și fermecător, cu atracții care așteaptă să fie descoperite la fiecare colț de stradă. Am scris un ghid complet pentru vizitarea Bangkokului aici.
În acest articol, am scris despre atracțiile din Thailanda pe care le-am vizitat și care ne-au plăcut cel mai mult: insule tropicale, parcuri impresionante, piețe plutitoare și temple deosebite.

Alte lucruri despre Thailanda
- În Thailanda se vorbește limba thailandeză, scrisă în alfabetul propriu, dar te vei descurca destul de bine și cu engleza.
- Moneda oficială a Thailandei este Bath-ul (100 Bath = 2,97 Euro/ 14,17 lei)
- Nu trebuie să te vaccinezi înainte de a călători în Thailanda.
- Religia națională a Thailandei este Budismul Theravada.
- Dacă vizitezi templele, acoperă-ți umerii și genunchii, în special în templele din partea centrală și de nord a țării, unde nu ți se va permite accesul dacă nu ești îmbrăcat corespunzător. Phuket și Krabi au devenit zone foarte turistice și condițiile nu par să mai fie atât de stricte…oricum în semn de respect față de cultura lor, îmbracă-te corespunzător. Dacă vezi că oamenii se descalță înainte de a intra în templu, fă și tu la fel.
Dacă ajungeți în Bangkok și nu știți ce să vizitați, inspirați-vă din acest articol iar dacă aveți mai mult timp ca să explorați această frumoasă țară, citiți în acest articol care sunt principalele atracții din Thailanda.